2:23 am - vineri, 15 decembrie 2017

Timișoara colcăie de olteni

În orice caz, mi-am dat atunci seama că Timișoara colcăie de olteni care nau nici cel mai mic habar ce înseamnă Ser(v)us. Am început să-i observ la școală, pe stradă, pe terase și prin cămin. Era plin de ei. Și da, toți se strâmbau dacă îi salutai cu „Serus”.

Mi se părea un neam tare interesant, cu manifestări și un cod de comportament pentru mine stranii. Băieții foloseau în neștire termeni precum „iubito”, „puiuț”, „dragostea mea” când aveau o tipă de braț (orice tipă, nu doar prietenă/concubină), iar în general pentru ei cea mai mare jignire era să-i acuzi că ar minți (și pentru o astfel de acuză riscai să te bage-n pământ ca Făt Frumos pe Smeu).

Acum la mulți ani de Timișoara pot zice că oltenii îs OK – îi înțeleg ce vorbesc, îi cunosc și nu mi se mai par ciudați. Cu siguranță totuși, îs diferiți față de băimărenii mei și chiar de ardelenii sau bănățenii mai vecini cu ei. Nu cu foarte mult, dar în multe aspecte mărunte. Tre’ să mă bucur și că de când am ajuns în Timișoara pot și eu să gust bancurile cu olteni, că nu prea le pricepeam înainte.

Comentariile sunt inchise.