11:03 am - duminică, 22 octombrie 2017

Sistemul de invatamant in alte tari

Problema culturală cu care ne confruntăm ar trebui privită încă de la bază, de la nivelul de educaţie şi, mai ales, de la modul în care se face aceasta. Majoritatea colegiilor şi universităţilor au încă sisteme îngheţate care stabilesc căile de bază pe care trebuie să le urmeze toţi studenţii, în timp ce aceştia sunt siliţi să lupte pentru ca industria învătământului să dea curs cererii lor de diversitate.

Astfel, după cum arată Alvin Toffler, tot în Şocul viitorului, capitolul Excesul de opţiuni, în S.U.A., studenţii au organizat aşa-numitele universităţi libere, în care fiecare alege ce doreşte dintr-o ofertă imensă de cursuri, cuprinzând orice, de la tactica de gherilă şi tehnica stocurilor de piaţă, până la budismul Zen şi teatrul underground. În Franţa, studenţii au recurs chiar la metoda extremă a grevei pentru a obţine descentralizarea masivă a sistemului universitar.

Tânărul doreşte să-şi proiecteze singur educaţia, să primească un produs individualizat, dar şi aici excesul de opţiuni îl poate paraliza sau îi poate bloca evoluţia, determinându-l să facă o alegere facilă şi doar aparent avantajoasă. De exemplu , la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere, începând cu anul universitar 1998-1999, s-a instaurat sistemul de cursuri opţionale, oferind un pachet mai mult decât generos.

Pentru a uşura problemele administrative, înscrierea studenţilor (dacă se mai consideră necesară ) are loc la unul dintre primele doua, trei, …şapte cursuri sau chiar în momentul examenuluişi nu anterior începerii anului şcolar, cum considerăm că ar fi fost firesc. În consecinţă, doar 50% dintre studenţi au optat pentru cursuri care să se potrivească direcţiei proprii în care îşi orientaseră pregătirea şi viitoarea carieră. Restul ( 50%!!! ) au ales disciplinele opţionale după criterii cât se poate de eronate şi dăunătoare: forma de examinare finală (mai grea : scris şi oral, mai uşoară: scris, mai mult o formalitate: referate), obligativitatea prezenţei (mai mult sau mai puţin existentă ), indulgenţa profesorului (mai mică sau mai mare). Nu cumva excesul de opţiuni face ca viitorii intelectuali să se decanteze şi mai mult ? Nu cumva numărul se micşorează pentru că nu ştim cum să îi pregătim?

Niciun comentariu.

Lasa un raspuns