4:49 pm - luni, 21 august 2017

Ocupatii intelectuale – oamenii de stiinta

Un caz interesant apropo de ocupatiile intelectuale este cel al oamenilor de ştiinţă. Salariaţii institutelor de cercetări sunt astăzi la fel de prost plătiţi, pe cât sunt de lipsiţi de aprecierea publică . Chiar pare bizar că există oameni în stare să muncească atât de greu pentru a dezvălui adevărurile naturii, fără a avea în vedere un scop practic imediat. Ce înseamnă, de fapt,  practic , se va întreba Hans Selye, în cartea sa, “Ştiinţă şi viaţă”.

“După cum spunea Benjamin Franklin:care este utilitatea unui nou-născut? Nu orice lucru important este în acelaşi timp practic în accepţiunea obişnuită a cuvântului. În societatea capitalistă, valorile recunoscute ale succesului- banii, puterea sau reducerea tot mai mare a orelor de muncă- nu sunt decât mijloace de a obţine fericirea şi adesea nu realizează decât o formă foarte meschină a acesteia”.

Am afirmat anterior că societatea postmodernă este una a schimbării. Pentru a o descrie se poate apela la un citat din Lewis Caroll, citat cu care Zygmunt Bauman îşi prefaţează unul dintre capitolele cărţii sale Modernitatea lichidă: “Acuma, aici, vezi tu, trebuie să alergi cât poţi de tare ca să rămâi în acelaşi  loc. Dacă vrei să ajungi în altă parte trebuie să alergi de două ori mai repede”.6  Confruntat cu ritmul rapid în care se schimbă societatea, bombardat din punct de vedere informaţional, individul în general, al cărui grad de adaptabilitate este, totuşi limitat – şi intelectualul în special, care este realmente un inadaptat în majoritatea timpurilor istoriei – suferă o consecinţă bizară: faţă de multitudinea de posibilităţi şi opţiuni , ajunge, paradoxal, într-un excces paralizant de alegere. Chiar adaptându-se o zi, o lună, nimic nu se rezolvă pe timp îndelungat. Se ajunge astfel la o suprasolicitare nervoasă, un soc al viitorului, cum îl numeşte Alvin Toffler în cartea cu acelaşi nume, autor care compară, de asemenea această situaţie cu cea a combatantului hărţuit din toate părţile. Pentru a supravieţui acestui sistem, soldatul va fi constrâns să acţioneze la limitele extreme ale facultăţilor sale.7 Putem spune că intelectualul de astăzi suferă un adevărat şoc cultural pentru că nu vrea sau nu poate să înţeleagă, odată pentru totdeauna, că domnia elitelor şi permanenţa au murit. În prezent se produc, se pun în circulaţie şi se consumă un număr imens de opere artistice lipsite de valoare unică. Permanenţa nu mai este o virtute, viitorul culturii şi al artei nu mai are nici o legătură cu crearea unei capodopere durabile, iar artiştii înşişi  au început să lucreze pe termen scurt .

Niciun comentariu.

Lasa un raspuns