3:05 am - joi, 26 aprilie 2018

M-am plimbat multicel pe uliţele urbei ăsteia

Si nu am dat de o persoană care să nu-mi răspundă cu folos la întrebări. N-am întrebat câţi copii au acasă, dar la întrebări de orientare au fost mai mult decât dornici să mă ajute.

„Cât e de departe Universitatea de aici?” „Destul de departe, vreo 3 kilometri, vă recomand să luaţi metroul.”

„Cum ajung mai rapid la Gară? Are rost să iau metroul sau ajung bine şi pe jos?” „Bosule, pe jos ajungi în 3 minute.”

„Unde găsesc în Unirea asta un magazin cu baterii de ceasuri?” „La etajul x, pe stânga până-n capăt la jucării.”

„E bună bateria asta pentru ce am eu nevoie? (pentru Biosul laptopului unui prieten)” „Stai aşa şefu, că sun pe tovarăşul meu ce lucrează la Depozitul de Computere… Da şefu, de-asta-ţi trebuie, RP2032.”

„Pe unde ies şi eu s-ajung pe colţul cu Universitatea?” „Domnişorule, trebuia să ieşiţi spre pasajul Basarab (?), dar dacă ieşiţi pe-aici (arată cu mâna spre stânga) ajungeţi pe Bulevardul Wclwjnl şi mergeţi înapoi vreo 50 de metri şi-aţi ajuns bine.”

Trebuie să recunosc, prima lor privire după acel „Nu vă supăraţi” de-nceput e foarte ostilă, mai mai că ar ţipa după poliţie, dar se luminează de îndată ce le pui o întrebare limpede şi coerentă. Am primit toate direcţiile necesare fără nasuri strâmbate, nu-ştiu-ri sau du-te-n-plm-uri.

Ba chiar la mulţumescul de final am primit zâmbete din partea tuturor.

Trebuie să menţionez că cei ce mi-au dat răspunsurile de mai sus erau (nu în ordine): un gunoier pe Griviţei seara la 9, o doamnă pensionară într-un pasaj ziua la 12, un manelist cu ghiul şi dinte de aur ce vinde jucării toxice import China, o vânzătoare plictisită de alimentară, şi alte personaje colorate.

Până acum bucureştenii m-au ajutat de fiecare dată când aveam nevoie, aşa că e şi ei oameni ca provincialii.

Comentariile sunt inchise.