11:33 pm - vineri, 3 iulie 2020

De ce trebuie sa mi se inregistreze mie convorbirile?!

Foarte multa lume a vorbit in ultimul timp de “noua” lege nr. 298/2008, privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii. Pe scurt, legea permite inregistrarea si prelucrarea convorbirilor telefonice si a datelor electronice care privesc propria persoana si intimitatea ei.

Bine, nu trebuie sa ne mire foarte tare aceasta lege, din moment ce actele personale vor avea insertii biometrice si vom deveni niste gandaci programati si mereu urmariti in ceea ce facem, pe motiv ca astfel se va combate si reduce infractionalitatea si va scadea numarul de criminali. In serie sau nu. Motivele pentru care se fac demersuri pentru aceste lucruri imi sunt total neclare si nepotrivite pentru o democratie castigata prin sange si pentru o libertate care a durat atat de putin.

Admirabilul Orwell, in a sa “1984″, si-a imaginat o lume nascuta din ruinele celui de-al doilea razboi mondial, o lume in care Big Brother era seful absolut ce obliga la adulare, o societatate in care individul a devenit o plastelina ideologica, maleabila si schimbabila in functie de vointa unui singur om.

Comunismul de la noi a creat o lume asemanatoare celei descrise de Orwell, cu exceptia ca omul nu era urmarit si terorizat de Politia Gandirii din cadrul Ministerului Adevarului, ci de Securitate, o entitate pe cat de reala, pe atat de invizibila faptic (mereu prezenta in teoria fricii, niciodata palpabila in concret, numele ei lasand urme adanci de taieturi in carne si rani nevindecate in suflet). Si totusi, lumea nu s-a inecat in miile de lipsuri pe care i le-a pus inainte planul cincinal, Romania a rezistat eroic pentru a-si castiga libertatea printre tancurile de pe strazile oraselor, in ‘89.

Acum, dupa aproape 20 de de ani de cand ne-am tras patura libertatii doar peste picioare, cand in sfarsit incepuseram sa simtim cu totii ca civilizatia adevarata inseamna democratie si posibilitati infinite de exprimare, acum cand Romania o luase incet-incet pe drumul cel bun, niste tampiti au inventat o lege care ataca libertatea persoanei in cel mai intim punct posibil: in comunicare.  Pentru care motive? Cu ce scop? De ce tocmai acum cand criza financiara a lovit intreaga lume? Se speculeaza ceva? Are cineva ceva de castigat de pe urma acestei legi? Eu cred si sustin ca da. N-am nimic de ascuns de ochii si urechile celor care imi vor asculta convorbirile telefonice. Nu sunt var dulce cu Osama ben Laden. Dar cred ca este un prim pas in denigrarea libertatii si a intimitatii umane. Unde au ratacit carta cu drepturile omului? A, au modificat-o din nou. Inteleg.

Ca sa facem daca, gustand din prajitura civilizatiei, am uitat usa prostiei intredeschisa si ne-a tras curentul imbecilitatii pana ni s-au umflat si dezumflat pretentiile de oameni liberi? Ehe, daca ne-am luat-o-n cap…

Comentariile sunt inchise.