11:10 pm - joi, 25 aprilie 2019

De ce tat Banatu-i fruncea?

Vinerea trecută, în istoria ei de aproape 300 de ani, a fost prima dată când Timişoreana şi-a deschis porţile pentru public. Au participat la tur până şi primarul Timişoarei, domnul Nicolae Robu, dar şi jurnalişti şi bloggeri. Sâmbătă şi duminică, din câte am înţeles din comunicatul de presă primit, au fost 600 de timişorenicare au trecut pragul fabricii.

La sosire am fost întâmpinaţi de Maestrul Berar, care-i o figură şi jumătate. Apoi am ascultat discursul Principelui Eugeniu de Savoia (vezi poza din dreapta), cel care a fondat Fabrica de Bere Timişoreana şi care vineri s-a întors din timp să asiste la marele eveniment. Am fost preluaţi de ghizi (care erau de fapt angajaţi ai fabricii) care ne-au povestit istoria Timişoreana şi ne-au arătat toate etapele prin care se obţine berea.

Povestea Fabricii de Bere Timişoreana pleacă din cartierul Fabric de azi, dar care se numea Palanca Nouă pe vremuri. Primul document oficial despre fabrică datează din 23 februarie 1718. Se pare că în urmă cu câteva sute de ani, apa potabilă era greu de găsit pe meleagurile din această zonă, fiind predominate, după cum bine se ştie, de mlaştini. Din nevoia de a hrăni trupele austriece care au scos cetatea Timişoarei de sub ocupaţia otomană, Eugeniu de Savoia decide să înfiinţeze aici o fabrică de bere.

Fabrica de Bere Timişoreana se întinde pe aproximativ 8 hectare şi este constituită dintr-un amalgam de clădiri vechi, care au fost restaurate şi se află în patrimoniu şi lângă care s-au construit altele noi, pentru echipament şi instalaţii. Nici măcar incendiul din 1890 care a ars aproape în întregime clădirile şi echipamentele nu a reuşit să împiedice tradiţia berii timişorene, acestea fiind reclădite şi echipamentele înlocuite cu cele mai noi şi moderne ale vremii.

Clădirea administrativă de astăzi este cea mai veche dintre toate şi pe vremuri reprezenta vama din partea de vest a Timişoarei.

În curte sunt expuse utilaje care se foloseau în urmă cu sute de ani la obţinerea berii, sub forma unui mini-muzeu. Mai jos este un aparat de scos dopuri. Berea se depozita şi se transporta înainte în butoaie de lemn, pentru că era cea mai ieftină şi singura soluţie pe acea vreme. Maestrul Berar a ţinunt neapărat să-i confere un aer cât mai autentic, după cum puteţi vedea:

 

Acestea sunt staţii de culturi pure. După cum bine se ştie, la fabricarea berii se foloseşte drojdie de bere, iar aceste instalaţii de culturi pure îi confereau o anumită calitate:

 

Dacă aţi închide ochii şi v-aţi imagina că pe aici trece o căruţă cu cai, aflaţi că tocmai asta se întâmpla aici(în curtea fabricii unde ne aflam în acel moment) în urmă cu 100-150 de ani, ne-a spus ghidul. Şi avea dreptate, fiindcă aşa cum tramvaiul era tras de cai înainte, şi cu berea se făcea la fel, pentru a ajunge în restaurantele şi casele oamenilor.

Fabrica de Bere Timişoreana are o staţie de tratare a apei, care apă este extrasă din pământul de dedesubt prin nişte foraje de mare adâncime. Am văzut şi clădirea pe care angajaţii o numesc “Forţă”, fiindcă în ea se produc frig, abur şi aer comprimat, adică elementele care dau fabricii forţă în procesul de obţinere a berii.

Am trecut şi pe lângă clădirea în care se producea cândva gheaţă, pentru a ţine tancurile de bere la rece. A fost o premieră pentru România, în 1900 mai precis, când a fost adus echipamentul Linde în fabrica din Timişoara, responsabil pentru producerea de gheaţă. Se spune că înainte de maşinării, berea cea mai bună era Berea de Martie, datorită faptului că fermentaţia putea avea loc doar la temperaturile scăzute de iarnă. Pe timpul verii, multe fabrici dădeau faliment. Odată cu aducerea echipamentului Linde această problemă a fost dată uitării şi producţia a crescut, reuşind să ducă faima berii Timişoreana şi peste graniţe. Astăzi, maşina Linde este înlocuită de sisteme ultramoderne. Doar exteriorul clădirilor este învechit, căci tot ce se află în interior este echipament de ultimă generaţie, ne-a mai spus ghidul.

Fabrica este împărţită în două departamente mari şi late: de fabricare a berii şi de îmbuteliere. Am început cu primul departament şi am fost conduşi în Fierbere, locul unde ia naştere berea prin ţinerea malţului (blond sau brun) la cald, până se obţine un must dulce. Acesta este strecurat şi mai apoi fiert cu hamei, pentru a-şi primi gustul amărui. În Fierbere erau nişte cazane imense, cum n-am văzut în nicio altă fabrică din câte am mai vizitat. Şi mai era şi un sunet asurzitor, produs de moară. Apoi ne-au fost prezentate materiile prime folosite pentru fabricarea berii (malţ, hamei, apă) şi am gustat must dulce de malţ şi must hameiat. După ce am încercat din fiecare câte puţin, vă spun cu mâna pe inimă că aş bea oricând, la orice oră, mustul dulce de malţ negru.

 

Următoarea etapă de obţinere a berii este, desigur, fermentarea. Toată fermentarea se face într-o hală la fel de mare cum e cea a Fierberii. Mustul de malţ obţinut acolo este răcit, se introduce în el drojdie şi se lasă la fermentat. Drojdia consumă zaharurile şi astfel apar alcoolul şi bioxidul de carbon. Până acum câţiva ani, berea se lăsa la fermentat în pivniţe din subsolul fabricii. Astăzi, acest proces se desfăşoară deasupra, în tancuri de inox.

După fermentare intervine maturarea, când berea tânără este trecută în alte vase şi se ţine până când se armonizează aromele. Numai după această etapă berea este filtrată şi capătă culoarea limpede şi aurie. Până la îmbuteliere, licoarea este ţinută în tancuri pentru a se linişti (ştiţi şi voi câtă spumă face berea când e agitată). Pe timpul verii, acestea sunt pline ochi cu bere, fiindcă cererea e mult mai mare.

 

După ce berea trece prin toate etapele enumerate mai sus, urmează îmbutelierea. De menţionat este căFabrica de Bere Timişoreana poate îmbutelia în toate tipurile de ambalaj: sticlă, pet, doză şi butoi de inox.

 

Timişoreana este un business care angrenează peste 1000 de angajaţi. La fabrica din Timişoara se fabrică berile Timişoreana, Ursus şi Ciucaş. De la ghidul nostru am aflat că în fabrică este interzis consumul de alcool. Io ştiu că aşa e firesc, nu contest nimic, dar cred că e tare greu să rezişti tentaţiei mai ales în zilele caniculare de vară, când berea aurie proaspăt fabricată şi rece îţi face cu ochiul.

În concluzie, fabrica din Timişoara, pe lângă faptul că are cea mai lungă tradiţie din România şi produce cea mai bună bere aurie de pe piaţă, este, de fapt, şi un muzeu în toată regula, datorită tuturor clădirilor care sunt în patrimoniu şi care au o mare importanţă istorică. Timişoreana ar trebui să-şi deschidă mai des porţile pentru public. După această vizită, după ce am văzut atâtea lucruri minunate acolo în fabrică, pot spune că-s foarte mândră că m-a făcut mama bănăţancă.

Comentariile sunt inchise.