3:58 pm - miercuri, 21 mai 2566

De ce mi-a fost frica, n-am scapat

N-am scăpat de ce mi-era frică de vreun an, de când mă plimb cu maşina asta.
Încă de la început am observat că are un sistem de blocare automată, adică se încuie singură după vreo 5 minute, în caz că eu sunt aeriană şi uit. Niciodată n-am testat-o până acum vreo lună, dacă se încuie automat şi când are motorul pornit şi cheia în contact (logic). Mna, fiind iarnă, normal că o porneşti şi o laşi aşa câteva zeci de minute pentru a i se încălzi motorul. Ceea ce am şi făcut, după cum spuneam, acum o lună. Spre surprinderea/bucuria mea, atunci nu se încuiase.
Însă, azi după-masă, am ieşit eu în forţă din bloc, echipată cu mătura de casă pentru a o curăţa, am pornit motorul, mi-am lăsat poşeta şi dă-i şi mătură zăpada (adunată de vineri) de pe maşină. Chiar dacă atunci când am testat-o nu-mi făcuse figuri, tot am rămas cu puţină paranoia, drept pentru care, uşa şoferului am lăsat-o întredeschisă.
Totul bine şi frumos, auzeam basul muzicii din interiorul maşinii, motorul mergea cu voioşie, zăpada se curăţa relativ uşor. Gata. Vine momentul să bag mătura în portbagaj, dar deschide-l dacă poţi. De obicei, se încuie toate uşile în afară de cea a şoferului şi le poţi debloca printr-o simplă apăsare a unui buton din bord. Proptesc mătura de maşină, trag de uşa şoferului şi nimic. Nu vroia să se deschidă. Mă întreb dacă o fi îngheţat. N-avea cum, căci maşina se dezgheţase deja în totalitate. Încerc să trag disperată de uşă, tot nimic…
Poşeta, telefoanele, portofelul – toate erau în interior. Maşina pornită, cu cheia în contact, muzica dată tare, farurile pornite şi benzina pe roşu. Cheia de rezervă a maşinii la 100 de km depărtare, în oraşul meu.
“CE MĂ FAAAC???”
În capul meu, deja vedeam uşa forţată sau geamul din partea şoferului spart. Norocul meu a fost că uşa am lăsat-o întredeschisă, deci era loc de aproximativ 1,5 cm, dar în nici un caz n-aveam loc să îmi strecor mâna înăuntru pentru a deschide măcar geamul.
– Aţi rămas pe dinafară? se auzi o voce din spate.
Era un bătrân cu un căţeluş după el.
– Daaa… Dar am lăsat uşa întredeschisă, aş avea loc să strecor ceva subţire şi lung în interior să apăs…
– Încearcă cu antena asta.
Nu ştiu când, cum şi de unde scosese bătrânul acela o antenă. O iau, o strecor înăuntru. Era prea scurtă.
Mai vin 2 tineri.
Ai rămas pe dinafară? mă întrebă unul din ei.
– Daaa…
Fix aşa am păţit şi eu, dar am avut noroc că exact în momentul ăla trecea un fost puşcăriaş pe lângă mine şi imediat a descuiat-o cu ceva sârme. Nu ştiu cum a făcut, dar îţi dai seama că avea şcoală în el…
– Da. Îmi dau seama…
Mă băteau gânduri să merg să întreb oamenii de pe stradă dacă nu cumva cunosc foşti puşcăriaşi prin zonă, să îi chem să mă ajute…
În următoarele 5 minute se adună şi mai multă lume. Eram ca la circ. Mă chinuiam să rup crengi din tufe sau copaci şi tot degeaba, că în interior se îndoiau, fiind prea moi şi flexibile. Am încercat eu, au încercat şi alţii. Abia un nenea a reuşit să deschisă un geam din spate, dar tot cam de 2 cm, care nu mă ajutau cu nimic.
Până când un ţigănuş din mulţime a venit cu o idee genială: să deşurubăm antena radio a unei Dacia Logan, care părea destul de lungă şi subţire pentru a o strecura înăuntru. Şi mai era şi solidă, deci nu se îndoia. Zis şi făcut, s-a urcat dragul de el pe un Logan din parcare, a scos antena şi mi-a adus-o. Am băgat-o prin cei 2 cm de geam deschis, am reuşit să apăs butonul de deschidere a geamului. Uşa era tot blocată, însă antena era îndeajuns de lungă pentru a ajunge la butonul de deblocare din bord.
În momentul în care am apăsat acel buton, am simţit o uşurare în suflet, ca atunci când termin sesiunea sau reuşesc să rezolv o problemă care mi-a tot dat bătăi de cap. Pot să zic doar că e foarte nasol să-ţi vezi maşina blocată, cu cheia pe dinăuntru şi să nu ai ce-i face…
Aşadar, de ce mi-e frică nu scap. Sau de ce vă e frică, nu scăpaţi! Sau poate mie mi se trage de la nişte #blesteme de aseară, venite din partea unui frustrat de pe Twitter sau a vrut Dumnezeu să mă pedepsească pentru că am dezvăluit neşte “realităţi” în postul anterior.

Comentariile sunt inchise.