5:33 pm - sâmbătă, 20 iulie 2019

Cum credeam că va fi şi cum a fost la SMS Cluj şi #WWWParty

Când am vorbit cu Andrei şi George şi mi-au propus să mergem împreună la Social Media Summit Cluj am început să mă documentez despre cum s-a desfăşurat acţiunearevistei Biz, SMS Timişoara şi am încercat să-mi imaginez cum va fi cea de la Cluj. Orice aşteptare de-a mea a fost doborâtă datorită oamenilor care s-au ocupat de cele două evenimente, datorită celor care au participat şi datorită ideilor despre care s-a vorbit.

1. Prezenţa:

Nu mă aşteptam să se adune mai mult de 100-120 de oameni cu tot cu organizatori. Fiind o zi de joi, zi de lucru, nu credeam că oamenii vor reuşi să ajungă la un eveniment care începe la ora 10:00 şi ţine 6 ore. De asemenea mă aşteptam ca cel puţin unul dintre greii care şi-au anunţat prezenţa să nu mai vină (am întâlnit chestia asta destul de des în alte medii şi din păcate “se poartă” la noi).

Când am ajuns noi, la câteva minute după începere (deh, Alba Iulia îi departe şi locurile de parcare libere din Cluj îs cam scumpe la vedere), sala era plină şi erau chiar şi oameni în picioare. În scurt timp s-a rezovat, s-au adus scaune suplimentare şi toată lumea a avut loc. Am înţeles că până la sfârşitul celei de a 3-a conferinţe prin sală s-au perindat aproximativ 300 de persoane, ceea ce este chiar foarte bine pentru un eveniment organizat la mijloc de săptămână, la mijlocul lui decembrie. Ce ar fi însemnat acest eveniment organizat într-un week-end? Mai mult, nici unul dintre greii care şi-au anunţat prezenţa nu a lipsit. Oamenii pe care i-am întâlnit i-am văzut până atunci doar pe monitor, în on-line şi le cunoşteam mai mult articolele decât feţele. Oameni faini.

2. Prezentările:

Credeam că se va vorbi foarte puţin despre social media într-adevăr şi se va pune mai mult accent pe promovarea brandurilor personale. Aici nu pot să zic că m-am înşelat în totalitate.

Speakerii au venit cu prezentări dintre care unele au fost chiar foarte interesante şi utile, altele păreau făcute în grabă şi de către amatori. S-a simţit o diferenţă semnificabilă între prezentările oamenilor activi în social media şi prezentările celor care reprezentau anumite companii. Manafu a avut o prezentare din 3 slide-uri din care doar al doilea a fost cel esenţial şi a sintetizat toată cantitatea de informaţie necesară pentru a transmite mesajul dorit. A fost una dintre cele mai bune prezentări.

Arhi-menţionatul Grant McKenzie, vice-preşedinte marketing la Ursus, cu al său accent scoţian, a resuscitat interesul oamenilor din sală pentru “social beer”, Adi Hădean a avut o prezentare “delicioasă” despre modul în care îţi construieşti un brand personal în Social Media, Chinezu a vorbit despre integrarea dintre social media şi PR şi a ridicat întrebarea rămasă fără răspuns a ceea ce face opţiunea “Poke” de pe Facebook, iarAndrei Crivăţ a prezentat cele mai frecvente greşeli din social media, unele din propria-i experienţă şi ce trebuie făcut pentru a fi evitate. Au mai vorbit şi Piticu, eCostin despre campanii pe Twitter, respectiv pe bloguri.

Prezentările care m-au dezamăgit au fost mai puţine la număr şi nu voi mai vorbi aici despre ele.

3. Atmosfera

În privinţa atmosferei, eram sigur că după o zi destul de lungă şi plină de evenimente, înspre seară, spiritele se vor încinge în distracţie şi voie bună. Scurtele dezbateri din BT Caffe şi WWW Party-ul din Gambrinus Pub au apropiat bloggerii mai tare, cei noi au avut oaczia să-i cunoască pe veterani, atmosferă faină şi datorită lui Cristian Gog care a făcut ce ştie el mai bine cu minţile celor prezenţi, Mironeasca, Ovi Sîrb, trupa Maya care au cântat şi au încântat audienţa (toată lumea a reacţionat la adaptarea piesei celor de la Mafia – Poveste fără sfârşit, cântată pe scenă de către Ovi Sîrb) şi Nicu Bendea de la Comedica ce venea după alte două reprezentaţii, însă a fost destul de proaspăt pentru a stârni hohotele de râs ale oamenilor din on-line. Bendea a adus cu el şi contentul: sticlele de pălincă.

M-am simţit foarte bine şi am avut o umbră de regret că a trebuit să plecăm înaite de finalul WWWParty, însă am rămas cu amintiri faine şi am întâlnit oameni care au ceva de spus în on-line. Groparu pare mult mai serios în viaţa reală, Arhi şi Crivăţ par mult mai “umani”, Chinezu este exact aşa cum îl credeam, foarte deschis şi prietenos, Manafu extrem de amabil. Albanezii adoptaţi de către Timişoara, Cristina şi Cristi, sunt doi oameni care datorită implicării lor într-o acţiune caritabilă au fost nevoiţi să se retragă timpuriu pentru că drumul până în Banat e lung şi iarna în toi, Diana e o tipă pe care sincer nu mi-aş fi imaginat-o ca stând în spatele blogului pe care-l păstoreşte,Daniel Rus e un om care dacă ar scrie la fel de repede şi des precm vorbeşte ar fi mult mai sus. L-am descoperit şi pe Dragoş, omul care stă în spatele “râslui ca medicament” şi fiind şi el tot un fel de albanez, ne-a înlănţuit mesele, aşa ca în familie de ardeleni faini.
În final nu pot să remarc faptul că masa la care am stat la WWWParty a fost populată de femei foarte faine şi ok, datorită unei prezenţe masculine care cu un singur zâmbet ar fi doborât jumătate dintre duduile de acolo. Ce înseamnă să porţi chiloţii pe cap!

În concluzie, ziua de astazi şi evenimentele din on-line întâmplate în off-line în acestă zi în Cluj, a fost probabil una ditre cele mai bune pentru oamenii din social media, asta şi datorită “copiilor” de la TVdece pe  care ţin să-i felicit sincer încă o dată pentru tot.

Despre aceste evenimente au scris aproape toţi cei prezenţi, e plin on-lineul de impresii de la Cluj, aşa că nu vă mai dau şi eu link, îs sigur că deja “a curs multă cerneală” pe baza acestui subiect.
Personal mulţumesc revistei Biz, lui Manafu, Florica şi Zicu pentru tot!

Comentariile sunt inchise.